De la neolitic la calcolitic în Europa

Fenomenul istoric al neolitizării este definit astăzi în primul rând de modificarea tipului de economie practicat de către comunităţile umane neolitice, mai mult poate decât sedentarismul, inventarea ceramicii sau uneltele de piatră şlefuită. 

Trecerea progresivă de la o strategie alimentară bazată numai pe colectarea resurselor din mediul natural, la una diversificată, în care agricultura şi domesticirea animalelor au permis oamenilor să fie mai puţin dependenţi de dificultăţile inerente ce puteau apărea, s-a efectuat în diverse locuri în lume.

Neolitizarea continentului a fost urmată, treptat, de modificări socio-economice importante. Odată cu practicarea agriculturii, creşterea animalelor şi sedentarizarea, oamenii s-au regrupat, formând veritabile comunităţi săteşti. Progresele tehnice constante, diversificarea şi specializarea progresivă a activităţilor, au determinat creşterea productivităţii care, la rândul ei, a favorizat creşterea demografică. Avântul inexorabil al acestor societăţi a condus în cele din urmă la inventarea metalurgiei, situaţie ce explică apariţia termenului de civilizaţii " calcolitice" sau " eneolitice". In fapt, calcolitizarea a fost marcată în primul rând de o diferenţiere socială din ce în ce mai marcată, vizibilă în special în cazul mormintelor cu inventar bogat şi obiecte ce subliniază poziţia socială, în construirea fortificaţiilor în cazul unor aşezări mai importante, apariţia templelor şi sanctuarelor, ca şi în funcţionarea unei reţele de drumuri comerciale ce legau zone îndepărtate între ele.