Zonele semi-stepice aflate pe malul înalt al Dunării puteau oferi păşunile necesare creşterii unui important şeptel constituit în principal din oi şi capre, situaţie demonstrată de studiul osteologic.
Creşterea unui anumit număr de animale permitea populaţiei gumelniţene de pe malul Dunării să dispună de o hrană bogată în carne dar şi de alte produse secundare : lapte, lână, piei. Oasele şi coarnele erau folosite pentru realizarea uneltelor.
Oile şi caprele par să fi constituit cea mai mare parte dintre animalele domestice, primele totuşi predominând ca număr. Datorită unui anumit număr de unelte descoperite pe tell (fusaiole, greutăţi pentru războiul de ţesut) putem presupune că lâna oilor a fost toarsă şi apoi utilizată pentru obţinerea ţesăturilor, în special probabil pentru confecţionarea veşmintelor.
Fusaiole de piatră şi os (realizate pe capete femurale), demonstrând torsul firelor (de lână ?).
Greutate (de lut nears), de război de ţesut, dovadă a practicării ţesutului.
Vaca, de talie mică, furniza oamenilor lapte, forţă de tracţiune şi asigura reproducerea şeptelului fiind de aceea sacrificată la maturitate. Oasele lor, în principal metapodiile, au fost utilizate pentru realizarea uneltelor. La rândul său, porcul era crescut aproape sigur în stare de semilibertate, fiind sacrificat atunci când atingea o greutate optimă.
Anumite oase ale animalelor domestice au fost utilizate pentru realizarea uneltelor, precum aceste împungătoare realizate din metapodii de bovidee (stânga), sau acest înpungător de cupru cu mâner realizat dintr-un metatars de oaie (dreapta)